Ce înseamnă de fapt securitate şi sănătate în muncă (protecţia muncii în veche variantă din legea 90 / 1996)? Conform definiției din legea 319 / 2006, securitatea şi sănătatea în muncă este „un ansamblul de activităţi instituţionalizate având ca scop asigurarea celor mai bune condiţii în desfăşurarea procesului de muncă, apărarea vieţii, integrităţii fizice şi psihice, sănătăţii lucrătorilor şi a altor persoane participante la procesul de muncă”. Tradus într-un limbaj mai apropiat noua înseamnă că angajatorul trebuie să creeze un climat de muncă astfel încât angajatul să se întoarcă acasă de la muncă la fel de sănătos precum a venit la începerea programului.

Legea 319 / 2006 si Hotărârea de Guvern 1425 / 2006 (Normele de aplicare a legii 319 / 2006) au ca scop instituirea de măsuri pentru promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii în muncă a lucrătorilor. Totodată aceste prevederi stabilesc principii generale referitoare la prevenirea riscurilor profesionale, protecţia sănătăţii şi securitatea lucrătorilor, eliminarea factorilor de risc de accidentare, informarea, consultarea, participarea echilibrată potrivit legii, instruirea lucrătorilor şi a reprezentanţilor lor, precum şi direcţiile generale pentru implementarea acestor principii.

Aceste prevederi legale se aplică tuturor sectoarelor de activitate, publice şi private, indiferent de numărul de angajaţi sau de funcţiile acestora (angajator, lucrător sau reprezentant al lucrătorilor).

Ce obligații avem ca angajator? Foarte multe si foarte variate, printre care cele mai importante fiind următoarele: Primul şi cel mai important este acela de a asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă; Prevenirea riscurilor profesionale; Informarea şi instruirea lucrătorilor; Asigurarea cadrului organizatoric şi a mijloacelor necesare securităţii şi sănătăţii în muncă. Principalele modalităţi de implementare a obligaţiilor de mai sus sunt: evitarea riscurilor; evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate şi combaterea lor direct la sursă; adaptarea muncii la om, în special în ceea ce priveşte proiectarea posturilor de muncă, alegerea echipamentelor de muncă, a metodelor de muncă şi de producţie; înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai puţin periculos; adoptarea, în mod prioritar, a măsurilor de protecţie colectivă faţă de măsurile de protecţie individuală; furnizarea de instrucţiuni corespunzătoare lucrătorilor.

Pentru a se conforma acestor obligaţii un angajator trebuie să apeleze la un specialist care poate fi un angajat intern cu studii de specialitate (care se numeşte lucrător desemnat) sau la o firmă specializată în domeniu şi care să deţină un certificat de abilitare eliberat de către Ministerul Muncii împreună cu Inspectoratele Teritoriale de muncă (care se numeşte serviciu extern). Lucrătorii desemnaţi nu trebuie să fie prejudiciaţi ca urmare a activităţii lor de protecţie şi a celei de prevenire a riscurilor profesionale şi trebuie să dispună de timpul necesar pentru a-şi putea îndeplini obligaţiile ce le revin conform legii. În cazul în care angajatorul apelează la serviciile externe, acestea trebuie să fie informate de către angajator asupra factorilor cunoscuţi că au efecte sau sunt susceptibili de a avea efecte asupra securităţii şi sănătăţii lucrătorilor şi trebuie să aibă acces la informaţiile din cadrul companiei.

În cazul companiilor cu până la 9 lucrători inclusiv, angajatorul poate efectua activităţile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în următoarele condiţii: activităţile desfăşurate în cadrul întreprinderii nu sunt din cele prevăzute in anexa nr.5; angajatorul îşi desfăşoară activitatea profesională în mod efectiv şi cu regularitate în întreprindere; angajatorul îndeplineşte cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă sau trebuie să desemneze unul sau mai mulţi lucrători, sau poate să apeleze la servicii externe.

În cazul întreprinderilor care au între 10 şi 49 de lucrători inclusiv, angajatorul poate efectua activităţile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, dacă se îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: activităţile desfăşurate în cadrul întreprinderii nu sunt din cele prevăzute in anexa nr.5; riscurile identificate nu pot genera accidente sau boli profesionale cu consecinţe grave, ireversibile, respectiv deces sau invaliditate; angajatorul îşi desfăşoară activitatea profesională în mod efectiv şi cu regularitate în întreprindere; angajatorul îndeplineşte cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă sau trebuie să desemneze unul sau mai mulţi lucrători, sau poate să apeleze la servicii externe.

În cazul întreprinderilor şi / sau unităţilor între 50 şi 149 de lucrători, angajatorul trebuie să desemneze unul sau mai mulţi lucrători sau să organizeze serviciu intern de prevenire şi protecţie pentru a se ocupa de activităţile de prevenire şi protecţie din cadrul întreprinderii sau să apeleze în cazul în care lucrătorii desemnaţi / serviciul intern de prevenire şi protecţie nu au capacităţile şi aptitudinile necesare pentru efectuarea tuturor activităţilor de prevenire şi protecție, angajatorul trebuie să apeleze la unul sau mai multe servicii externe.

În cazul întreprinderilor şi / sau unităţilor care au peste 150 de lucrători, angajatorul trebuie să organizeze serviciul intern de prevenire şi protective, iar în cazul în care serviciul intern de prevenire şi protecţie nu are capacităţile şi aptitudinile necesare pentru efectuarea tuturor activităţilor de prevenire şi protecţie, angajatorul trebuie să apeleze la unul sau mai multe servicii externe.

Toate aceste prevederi enumerate mai sus trebuie puse în aplicare încă de la înfiinţarea companiilor, nerespectarea lor ducând la amenzi ce au cuantumul cuprins între 1000 – 2000 RON.